Menu

Ca să se învețe cu înălțimile, tânărul afacerist Vali Țurlea și-a sărbătorit ziua de naștere cu parapanta!

f_350_200_16777215_00_images_poze_2020_08august_vali_turlea08.jpg”Unii zic că-s dus cu pluta,
Alții zic că fur curent,
Este chiar mai bună poanta
Eu mă dau cu parapanta!”

Sunt amuzantele versuri postate pe pagina sa de socializare de tânărul om de afaceri Valentin Adrian Țurlea (Vali sau Țurlanul cum îi spun numeroșii săi prieteni), pentru a marca ziua sa de naștere în cel mai inedit și aventuros mod pe care și l-a imaginat, alături de fiica și viitoarea sa soție. Personaj extrem de sociabil, ba chiar mai amuzant și mai spontan uneori decât un actor de comedie, simpaticul Vali și-a adunat în jurul său un soi de club privat de călătorii și, ori de câte ori timpul îi permite, nu scapă niciun prilej să colinde țara în lung și-n lat, în căutare de experiențe frumoase și captivante. Iar aniversarea zilei sale de naștere nu putea lipsi, evident, de pe lista evenimentelor speciale, care merită marcate așa cum se cuvine.

Ca atare, Vali Țurlea a dat o fugă pe Vârful Bunloc-Brașov, care este pentru cunoscători, dar și pentru căutătorii de aventură și de experiențe noi, un excelent loc de unde se pot face lansări cu parapanta. Care îți oferă niște trăiri de neuitat, după cum ne-a povestit ulterior sărbătoritul, aflat pentru prima dată într-o astfel de experiență fascinantă. ”N-aveam încotro și trebuia să încerc și treaba asta! E musai să mă obișnuiesc cu înălțimile mari, pentru că, poate lumea nu știe, dar s-ar putea ca în viitor să-mi treacă prin cap să mă fac președinte! Dacă nu președinte de țară, măcar președinte de partid…! Deși, fie vorba între noi, nici nu se pune problema să n-ajung măcar prim ministru, la cât de bine am văzut că mă simt la mare înălțime! Abia m-am obișnuit…!”, ne-a spus amuzat Vali Țurlea, la întoarcerea sa cu picioarele pe pământ. La mulți ani și să ne trăiești cât și cum îți dorești, că ne trebuiești, Vali!
Mihai BĂDESCU

 

 

The most visited gambling websites in The UK