Menu

Directorul Bibliotecii Județene, Octavian Mihail Sachelarie, face un apel inedit la lectură: ”Cititul este cel mai plăcut remediu în pandemie…!”

f_350_200_16777215_00_images_poze_2020_08august_mihai_sachelarie08.jpg”Să citești cărți bune e ca și cum ai purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai tuturor timpurilor”, spunea Descartes, iar spusele sale sunt mai de actualitate ca oricând astăzi, când omenirea se clatină sub povara efectelor pandemiei cu Covid. Poate părea paradoxal, dar reputatul sociolog argeșean Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu”, crede că tot acest necaz cu care ne confruntăm cu toții de o bună bucată de vreme, poate fi chiar o bună oportunitate pentru noi de a ne întoarce cu fața spre valorile autentice, de a ne întoarce de fapt spre noi înșine, la umanitatea din noi. Iar cititul poate reprezenta o excelentă și solidă cale spre a regăsi acele valori care ne vor asigura supraviețuirea în momente de cumpănă, dar și dezvoltarea viitoare.

Chiar dacă instituția pe care o conduce s-a confruntat destul de aspru cu efectele distructive ale pandemiei, Biblioteca Județeană și-a menținut totuși menirea, continuându-și activitatea prin acțiuni și inițiative inedite în spațiul virtual. Iar ori de câte ori i s-a ivit ocazia, Octavian Sachelarie n-a contenit să păstreze vii spiritul și virtuțile cititului, ca rețetă ideală spre dezvoltarea personală a fiecăruia și spre progres, la toate capitolele pe care ni le dorim în viață. Iar restricțiile impuse de pandemie, prin toate acele limitări ale deplasărilor și ale timpului destinat altor activități cu care ne-am obișnuit, pot fi o surprinzătoare invitație spre lectură, ale cărei virtuți au început să fie redescoperite de tot mai multă lume. Lucru care, spune sociologul Octavian Mihail Sachelarie, nu poate decât să ne bucure, mai ales când vedem că cititul unei cărți bune, devine captivant și pentru mulți din tinerii de astăzi, care par că s-au născut cu smartphone-ul sau cu tableta în mână.

”Omenirea nu va mai fi niciodată la fel, ne vom întoarce la noi înșine, la umanitatea din noi” spunea, plin de optimism, Octavian Sachelarie, într-unul din interviurile sale recente. ”Omenirea nu prea învață din lecțiile anterioare și pe undeva este normal. Răul, întotdeauna, trece într-un subconștient latent și atunci trebuie să ne obișnuim și să realizăm foarte clar că ceea ce a fost... a fost și nu va mai fi. Intrăm într-o nouă eră, într-un nou sistem economic, social și cultural și trebuie să ne reorientăm, să fim mai solidari și mai toleranți între noi”. Iar cel care va trebui să se schimbe după această îndelungată pandemie va fi tocmai omul, care nu va mai putea fi deloc la fel, după ce maladia va dispărea. După pandemie, omul se va schimba social, economic, dar și cultural sau chiar psihologic, spune Octavian Sachelarie, care privește totuși cu mult optimism toate aceste schimbări care ne vor afecta în profunzime și pe termen scurt.

Pentru că vom fi constrânși de situația existentă în această nouă lume de a ne apropia valorile de umanitate, să ne întărim sentimentul de solidaritate și de coeziune între noi. Altfel spus, să devenim mai înțelepți. ”Iar înțelepciune înseamnă, vorba lui Brătianu, lucrurile făcute cu măsură, cu proiecții pentru viitor. Trebuie să încetăm să mai muncim și să mai existăm de azi pe mâine, pentru că acesta este modelul cultural din ziua de azi... Trebuie să ne mai facem și niște rezerve, ca furnicuța, să trăim mai cumpătat, să nu mai aruncăm jumătate din frigider pentru că trebuie să îl avem plin întotdeauna...”, punctează Octavian Mihai Sachelarie una din observațiile sale făcute cu ochiul fin al omului de cultură, în această perioadă grea, de mari provocări generate de pandemie.

”Cititul este cel mai plăcut remediu care poate exista în vremuri de pandemie”, este inedita și incitanta concluzie pe care a tras-o eruditul sociolog Octavian Mihail Sachelarie în cadrul scurtei noastre discuții. Și de unde oare altundeva ar fi putut trage această frumoasă concluzie, decât din mijlocul minunatului ”regat al cărților”, pe care îl coordonează și administrează, îmbogățindu-l în permanență, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” din Pitești...!?
Mihai BĂDESCU

 

The most visited gambling websites in The UK